Plimbări prin natură, drumeţii, statul la plajă sau excursiile – fiecare călător îşi doreşte un anume lucru, dar caţiva dintre ei au ceva în comun: le place ciocolata. De altfel, câţi dintre noi putem rezista aromelor sale? Călătoriile în căutare de ciocolată au devenit un tip de turism de sine stătător, cu festivaluri, muzee, spectacole specifice, tururi, vizite la fabrică şi magazine specializate în toată lumea.
Dacă aveţi o pasiune pentru dulciuri de ce să nu “glazuraţi” următoarea vacanţă cu nişte ciocolată? Iată unele dintre cele mai delectabile capitale ale ciocolatei care vă promit cele mai dulci desfătări.
Barcelona, La Villajoyosa şi Alicante, Spania
La vremea descoperiirii sale de către Cristofor Columb, în 1502, nu s-ar fi crezut că boabele de cacao vor duce la răspândirea unei obsesii în tot continentul. Spania este prima ţară din lume care a experimentat gustul ciocolatei şi această moştenire dulce se manifestă la fiecare pas. Chiar şi astăzi ciocolata caldă se bea la micul dejun şi ciocolatierii fac parte din viaţa Spaniei la fel de mult ca soarele sau arhitectura fabuloasă.
Nu rataţi masajul cu ciocolată de la Grand Hotel Balneario Blancafort Thermal Centre şi vizitaţi Muse de la Xocolata din Barcelona. Puteţi cumpăra nişte ciocolată cu churros in alicate, şi aflaţi mai multe despre istoria lor la Valor, cea mai veche marca pentru gurmanzi din Spania, cu sediul în L Villajoyosa.
Bournville, Marea Britanie
Localizat la sudul oraşului Birmingham, Bournvile este locul unde se fabrică una dintre cele mai bune ciocolate din lume. Acest sat modern, locul delicateselor Cadbury, vă asigură o zi întreagă de bună-dispoziţie cu gust de ciocolată. Puteţi face un tur prin Cadbury World, o atracţie majoră ce cuprinde 14 zone, care este înţesată de prezentări video, experienţe multi-senzoriale, display-uri interactive şi diverse activităţi. Mai mult decât atât puteţi încerca să vă faceţi propria ciocolată şi să mâncaţi ceea ce reuşiţi să produceţi. Bournville este într-adevăr o destinaţie pentru excursiile unui dependent de ciocolată.
Torino, Italia
Se dovedeşte că inimile italienilor bat la fel de mult pentru paste şi cafea bună cât şi pentru ciocolata de calitate. Torino, de exemplu, se pare că are mai mulţi ciocolatieri decât Franţa şi Belgia la un loc, iar numărul de tururi şi evenimente legate de ciocolată organizate în oraş sunt dovezi ale reputaţie sale..dulci.
CioccolaTO, un festival anual ce ţine două săptămâni, la care participă cei mai proeminenţi producători Piemontezi, atrage cca 700 000 de vizitatori ce doresc să îşi umple stomacul cu cantităţi incredibile de Gianduiotto (specialitatea de aici). Dacă sunteţi aici, gustaţi şi ciocolata caldă cu expresso la una dintre cafenele oraşului. Pentru un iubitor de ciocolată fiecare excursie la Torino înseamnă un deliciu pentru toate simţurile.
Oaxaca, Mexic
Străzile din Oaxaca, Calle Mina, în special, sunt pline până la refuz cu ciocolată, şi vibrează de sunetul oamenilor şi de mirosurile patiseriilor, dulciurilor şi băuturilor de ciocolată caldă, toate parte din cultura şi vieţile de zi cu zi ale oamenilor de aici. Festivalurile, vizitele la fabrică şi cursurile de gătit sunt la ordinea zilei, iar gama de produse de ciocolată, care pot fi asortate chiar şi cu mirodenii, este uimitoare.
Încercaţi Mayordomo, pentru a experimenta cel mai interesant amestec din oraş. În Oaxaca ciocolata nu este doar un deliciu-este o cultură şi o tradiţie bine păstrată care încântă nu numai ochiul şi papilele gustative, dar şi sufletul.
Koln, Germania
Iată un motiv bun şi irezistibil pentru care merită să plănuiţi o excursie la Koln, unul dintre cele mai vechi oraşe ale Germaniei: ciocolata. Unii oameni vin aici să vadă faimoasa catedrală, alţii atraşi de farmecul medieval al oraşului vechi. Totuşi, un grup însemnat vin aici pentru puţină istorie la muzeul ciocolatei, pentru puţină informaţie despre cum se face şi pentru a experimenta gustul excelent.
3000 de ani de experienţă în pregătirea ciocolatei, 4 000 de metri pătraţi de spaţiu expoziţional şi 2000 de exponate fac ca o zi aici să fie una memorabilă pentru dependenţii de ciocolată.
Zurich, Elveţia
Întreaga Elveţie este ca şi un vis împlinit pentru iubitorii de ciocolată, lăudându-se cu mărci faimoase în toată lumea precum: Toblerone, Lindt, Nestle si Sprungl, precum şi cel mai mare consum de ciocolată per cap de locuitor. Cu toate acestea Zurich este inima acestui paradis al ciocolatei. Buticurile cu ciocolată pot fi găsite la orice colţ şi vizitele la fabrică sunt diponibile oricând.
O dată ce vă aflaţi pe Bahnhofstrasse – principalul bulevard comercial din Zurich, trageţi adânc aer în piept şi lăsaţi indiciile calde şi îmbietoare ale ciocolatei să vă conducă spre Merkur, un loc unde puteţi găsi cea mai mare gamă de mărci de ciocolată. Un alt loc bun este Truffe, un mic magazin încântător unde puteţi găsi ciocolata sortată dupa ţara de origine şi totodata un loc unde puteţi bea o cană din cea mai bună ciocolată din oraş.
Hershey, SUA
Supranumit “cel mai dulce loc de pe pământ”, sau Chocolatetown (Oraşul ciocolatei), Hershey este sinonim cu ciocolata. Începeţi vizita la Hershey’s Chocolate World pentru a învăţa despre cum se ajunge de la boabele de cacao la batonul de ciocolată Hershey şi inhalaţi aroma de ciocolată care umple aerul. Chocolate Tasting Adventure este inclusă în pachet, bineînţeles. Vă puteţi trimite soţul cu copii în Hershey Paek unde se pot bucura de distracţiile pe care Milton S Hershey, omul care a inventat faimoasa marcă, le-a construit pentru ca muncitorii să se poată distra şi relaxa.
Între timp, relaxaţi-vă cu un tratament delicios la Chocolate Spa de la Hotel Hershey. Vă dăm un mic indiciu: pachetul Chocolate Escape dureaza 3,5 ore si include Whipped Cocoa Bath, Chocolate Bean Polish or Chocolate Sugar Scrub, Chocolate Fondue Wrap, Cocoa Massage, şi prânzul la The Oasis. Nu se poate mai bine de atât…
Bruxelles, Belgia
Atunci când o ţară cu o populaţie de 10 milioane de oameni, are cca 2000 de magazine de ciocolată, 16 muzee dedicate şi 12 fabrici, atunci se poate spune că ciocolata este o pasiune naţională. Inima industriei este Bruxelles, capitala mondială de necontestat a ciocolatei, unde Mary Chocolatier, Neuhaus, Leonidas şi Godiva sunt recunoscute ca embleme are oraşului la fel de mult ca şi instituţiile Uniunii Europene.
Tot felul de delicatese bazate pe cacao se găsesc aici în abundenţă, în special la Grand Sablon, o mică piaţă cu cele mai exclusiviste mărci. Dar pralinele sunt cele mai apreciate în Belgia şi nu puteţi pleca de aici fără să gustaţi din ele după placul inimii. Şic, elegante şi delicioase ele reprezintă elementul central al comerţului cu ciocolată de lux şi sunt delicioase şi la gust şi la vedere.