7 locuri perfecte pentru o vacanta exotica unica

Sunt multe destinaţii exotice de care se tot povesteşte şi de care probabil aţi aflat. Dar dacă vă doriţi un concediu mai deosebit atunci poate vreţi să alegeţi şi un loc mai diferit decât clasicele destinaţii exotice.

Am selectat şapte locuri de acest gen. Fiecare are un aspect deosebit ceea ce face ca fiecare destinaţie să fie o experienţă unică.

Fluviul Amazon

Fluviul Amazon

Cu o suprafaţă de 7 milioane de kilometri pătraţi, întinzându-se peste 9 ţări, bazinul Amazonului este un ecosistem ce găzduieşte cele mai interesante şi totodată cele mai multe specii indigene pădurilor tropicale. Peste 500 de specii de mamifere, 175 specii de şopârle, alte 300 de specii de reptile, o treime din speciile de păsări şi peste 30 milioane de subspecii de insecte se află într-o competiţie pentru supravieţuire în această junglă deasă.

Fluviul Amazon, cel ce dă viaţă acestui ecosistem, este cel mai mare din lume atât ca volum cât şi ca lumgime sau lăţime, aceasta din urmă ajungând şi la 11 km. Cu un debit mai mare dacât cele mai mari 10 râuri la un loc, Amazonul se varsă cu 105 miliarde de litri de apă pe minut în Oceanul Atlantic. Nu există nici un pod care să îl traverseze!

Golful Halong, Vietnam

Golful Halong, Vietnam

Nenumăraţi turişti vin în Vietnam doar pentru a vedea minunatul golf. Circa 1900 de insule şi insuliţe, cele mai multe nelocuite şi neafectate de prezenţa umană, compun cei 1553 de kilometri pătraţi de peisaj marin. Peşteri uriaşe şi nenumărate lacuri formate în interiorul unora dintre insule sunt câteva motive pentru care golful Halong este unul dintre locurile care nu trebuiesc ratate. Răsfirate ici şi colo, câteva sate plutitoare de pescari sunt susţinute de formaţiuni carstice – o imagine ce sigur vă va ramâne în suflet pentru totdeauna.

Cascadele Iguazu

Cascadele Iguazu

Nu există cuvinte care să descrie cum trebuie splendoarea celor 275 de cascade ce compun Iguazu. Situate la graniţa dintre statul brazilian Parana şi provincia argentiniană Misiones Falls, peretele semicircular peste care se revarsă apa are circa 2799 de metri şi este înconjurat de două parcuri naţionale în care mişună de specii rare. Turiştii pot ajunge aici pe două poteci. Una de jos, care duce la baza cascadei pentru a face o “baie”, sau circuitul de sus pentru o vedere panoramică a impresionantului Iguazu -ambele variante vă vor lăsa fără cuvinte. Laughing

Insula Jeju, Coreea de Sud

Insula Jeju, Coreea de Sud

Situată la capătul sudic al Coreei de Sud, insula Jeju este un loc perfect pentru cei ce doresc să facă drumeţii, să vadă soarele apunând în ocean, să facă echitaţie sau pur şi simplu să lenevească pe plajă. Deşi turismul începe să controleze din ce în ce mai mult insula, are încă acele calităţi paradisiace şi multe dintre facilităţi sunt lipsite de lux. Un punct de atracţie de aici este Hallasan, cel mai înalt munte din Coreea de Sud şi un vulcan adormit, ce se înalţă la 1950 de m deasupra nivelului mării.

Parcul Naţional Komodo, Indonezia

Parcul Naţional Komodo, Indonezia

Iniţial fondat ca să protejeze specia dragonului de Komodo, Parcul Naţional Komodo din Indonesiaprotejează acum toate speciile ce compun biodiversitatea celor trei insule Komodo, Rinca şi Padar, precum şi multe mai mici, de origine vulcanică. Versanţi stâncoşi, vegetaţie luxuriantă, plaje cu nisip alb, ape turcoaz ce trec peste corali – toate fac parte din acest peisaj de vacanţă liniştită. Prezenţa unor şopârle uriaşe şi agresive dă totuşi parcului şi un aer mai … sălbatic.

Râul subteran Puerto Princesa, Filipine

Raul subteran Puerto Princesa, Filipine

Râul subteran Puerto Princesa curge printr-o peşteră situată la nord de oraşul Puerto Princesa, din Palawan, Filipine. O lagună limpede, primitoare, încadrată de copaci seculari s-a format de-a lungul timpului la gura de vărsare dar nu este nici pe departe la fel de impresionantă ca ceea ce veţi vedea când veţi intra în peşteră la bordul unor mici bărci cu vâsle. Liniştit şi strălucitor la exterior, râul navigabil, lung de 8.2 km vă va duce pe un tărâm întunecat şi sinistru de tăcut, printre formaţiuni carstice gigant.

Modelate de-a lungul a sute de ani, stalagmitele şi stalactitele impresionante seamănă uneori cu obiecte şi creaturi reale. Până în 2007, când s-a descoperit un alt râu subteran în peninsula Yucatan, Puerto Princesa era considerat cel mai lung râu subteran.

Muntele Table, Africa de Sud

Muntele Table, Africa de Sud

Table Mountain este un simbol sud african şi cel mai cunoscut simbol al oraşului Cape Town. Formaţiunea geologică ajunge la 1086 m altitudine şi a rezistat la 6 milioane de ani de eroziune, fiind singurul sit natural de pe Pământ care a dat numele unei costelaţii, “Mensa” (lat. = masa). Un element interesant al acestui ecosistem unic este că aici se găseşte cel mai bogat, dar şi cel mai mic regat floral din lume, cu nu mai puţin de 250 de specii de margarete. Muntele este vizibil de oriunde din oras şi de sus puteţi vedea superbe panorame cu plajele din Cape Town. Un drum cu telecabina până sus nu trebuie ratat!

Lasă un răspuns

<!--