Trăim în vremurile care ne permit să ne mutăm în orice clipă, în orice loc de pe pământ, dacă asta ne este dorinţa. Multe persoane au profitat de acestă oportunitate şi s-au mutat chiar şi în cealaltă parte a pământului pentru a găsi un trai mai bun. Ne-am gândit să vă prezintam un top al celor mai apreciate destinaţii la acest capitol.
Australia
Surf, soare, faună exotică şi natură uimitoare! Sunt doar câteva din motivele care determină numeroase persoane să renunţe la locul de baştină pentru a se muta chiar în Australia. Sidney este unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din ţară şi în ciuda acestui fapt are un aer relaxant, iar oamenii sunt foarte prietenoşi şi deschişi la minte. Te poţi bucura de natură exotică într-o cultură vestică vorbitoare de engleză. Deşi Noua Zeelanda este de asemenea un loc atrăgător, salariile sunt mai mari în Australia.
Costa Rica
Apele limpezi, scufundările extraordinare, oamenii energici, o climă ideală şi costul ieftin al vieţii, face din Costa Rica un loc preferat pentru cei care vor să-şi mute viaţa într-un alt loc, în special pentru americani.
Ţara este renumită atât pentru calitatea traiului, cât şi pentru oamenii care se bucură de una dintre cele mai lungi speranţe de viaţă din lume! Aşa că, dacă eşti în căutarea unei vieţi uşoare şi a unui stil de viaţă relaxat, alege Costa Rica.
Singapore
Singapore este un loc fascinant, un amalgam de oameni care aparţin diferitelor etnii, culturi şi religii din toată lumea, ce trăiesc în armonie. Aici există locuri precum Chinatown sau Little India, aşa că, puteţi păşi într-o lume diferită în fiecare zi. Limba oficială este engleza şi majoritatea persoanelor o vorbesc fluent, aşa că, este uşor să te descurci ca străin aici. Mai mult decât atât, este renumită ca cea mai curată ţară din lume, pentru că în orice suburbie ajungi străzile sunt imaculate.
Toate acestea au un preţ şi încă unul ridicat, însă dacă îţi găseşti de lucru în Singapore sigur îţi vei putea permite să plăteşti toate facturile! De menţionat este faptul că locuri de muncă sunt foarte multe, iar rata şomajului este foarte mică.
Spania
Spania este favorita europenilor de foarte mulţi ani. Sunt mulţi britanici, germani sau scandinavi care locuiesc în Spania de decenii, îndrăgostiţi nebuneşte acest loc, de când au vizitat prima oară Costa del Sol.
Aş spune că nu e tocmai înţelept să te muţi dacă vrei să-ţi găseşti şi un loc de muncă, pentru că în momentul de faţă este foarte greu, iar salariile sunt mici. Acum Spania a ajuns să fie renumită pentru soare şi sangria. Un motiv suficient pentru multe persoane să-şi facă bagajele şi să se mute în Spania.
Thailanda
Viaţa în Thailanda este uşoară, confortabilă şi ieftină, fiind totodată foarte bine conectată de toate colţurile lumii. Fie că trebuie să-ţi găseşti un apartament pentru o lună, sau pentru un an, se poate aranja totul foarte simplu. Bangkok, Chiang Mai sau Krabi sunt nişte locuri minunate şi foarte apreciate dacă doreşti să te stabileşti în această ţară. Pe lângă toate aceste lucruri Thailanda este o ţară frumoasă, cu floră şi faună exotică, plaje în Sud şi dealuri la Nord.
Înainte de a-ţi vinde casa să te muţi într-un astfel de loc, îţi recomandăm să faci o vizită în ţara respectivă, poate totuşi nu-ţi place şi vrei să te reorientezi!